Ajuta un copil sa mearga la scoala

În acest weekend, Rotary Club București a desfășurat acțiunea din comuna Deleni, județul Iași, „Ajută un copil să meargă la școală”, cu ajutorul clubului nostru înfrățit, Rotary Club Zell am See din Austria, Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis, Rotary Club Vaslui, Rotary Club Braila, Rotary Iasi, Rotary Club Piatra Neamt 2005, Benvenuti, SC Miral Instal Company SRL.

În fiecare an, timp de 7 ani, această acțiune are loc pentru a ajuta familiile defavorizate din satele românești. Copiii din Deleni au primit rechizite noi pentru întreg anul școlar, ghiozdane, îmbrăcăminte și încălțăminte, dar și biciclete și calculatoare, iar familiile au primit mobilier, televizoare, îmbrăcăminte, încălțăminte și diverse obiecte utile în gospodărie.

O atmosferă plină de entuziasm, emoție și bucurie, de care cu siguranță ne vom aminti toată viața.

Felicitări tuturor celor implicați!
Mulțumim sponsorilor, voluntarilor și partenerilor noștri!