Eveniment Comemorativ Mihai Eminescu

Membrii clubului Rotary București l-au comemorat pe marele nostru poet național, Mihai Eminescu, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Am avut parte de o seară EMINESCU specială, cu poezie, romantism, mâncăruri alese și servire specială. Într-un cuvânt – POVESTE.

Mihai Eminescu a fost deosebit de receptiv la romantismul european al secolului al XIX-lea, asimilându-și creația prin capodopere literare în care se observă pasiunea pentru istoria națională, pentru lupta poporului român pentru libertate și pentru păstrarea identității naționale.

Mihai Eminescu a evocat în scrierile sale faptele strălucite ale înaintașilor noștri, descriind momente și personalități marcante ale istoriei naționale și oferind în același timp contemporanilor exemple reale de patriotism, reflectat cel mai bine în următoarea cugetare: „Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci este mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de țară”.