In vizita la Spitalul de Urgența pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucuresti

Săptămâna trecută, sub egida Fundației Rotary International și în cooperare cu organizația Gift of Life International (SUA) a avut loc cea de-a șaptea misiune la secția de chirurgie cardiacă pediatrică de la Spitalul de Urgența pentru Copii “Grigore Alexandrescu”.

Președinta Rotary Club București, Gratiela Badicu, a vizitat secția de chirurgie cardiacă, unde a văzut copiii operați și s-a întâlnit cu medicii de la spitalele din SUA și Norvegia, cât și cu Rob Raylman, CEO la Gift of Life International și cu coordonatorii locali ai proiectului PP Victor Martin, PDG Radu Popescu și Roxana Ciufu.

Au fost operați 8 copii, iar alți 7 copii au beneficiat de intervenții si diagnosticări prin cateterism.

Misiunea a fost un succes în programul de instruire a personalului român, ca și misiunile precedente.

#ServimUmanitateaDin1929
#GlobalGrant